Ciuperci delicioase

Ingrediente:

10-12 ciupercute mai maricele
un ardei gras rosu
un ardei gras verde
100 g sunculita
100 g cascaval
cateva frunze de patrunjel
ulei de masline, cate un strop de ciupercuta
sare si piper dupa gust

Curat ciupercutele si indepartez piciorusele, le spal si le pun la scurs. Eu pastrez piciorusele pentru omleta de duminica, dar ele se pot toca si pot fi puse in palariute alaturi de celelalte ingrediente.
Pun ciupercile pe o tava, acoperita cu hartie de copt (sau unsa cu putin unt) si le bag la cuptor cateva minute sa se inmoaie pana pregatesc “umplutura”.

Tai ardeii si sunculita in bucatele mici. Scot ciupercutele din cuptor si le umplu cu bucatelele de ardei si de sunculita, pun un strop de ulei de masline in fiecare si apoi asezonez cu sare si piper. Astfel aranjate merg la cuptor pentru aprox. 20 minute (la 150 grade). Daca se acumuleaza zeama prea multa, intepati ciupercuta intr-un loc cu o scobitoare si ridicati-o un pic sa se scurga pe cealalta parte lichidul in exces.
Cand s-au facut, pun cascavalul taiat feliute (sau ras) pe deasupra si o frunzulita de patrunjel pe fiecare…sau mai multe.
Mai las la cuptor cam 7 minutele sa se topeasca cascavalul si sunt gata.
De obicei le aranjez pe un pat de frunze de salata taiate fasii si arata foarte bine. Acum am improvizat cu patrunjel.

About The Author