Rama din undita mogulului

Dacă articolul lui Cornel Ivanciuc despre bloguri era măcar bine scris şi prezenta şi nişte adevăruri, în schimb articolul lui Marius Tucă despre bloggeri e slab de tot. De fapt nu ţin minte să fi citit ceva interesant de acest Tucă. Reţin doar figura de bâtlan uimit sau de pinguin cu fruntea lată şi nedumerită, cu-n aer de multe ori încurcat şi stângace, care se exprima greoi prin propriile emisiuni, unde nu spunea mai nimic, ci doar îşi mai arăta din când în când narcisismul tipic de oltean, care se crede buricul pământului. În articolaşul său, caracaleanul purtător de bretele scrie la un moment dat de bloggerii, care îşi pun poze în care vor să pară sexy sau inteligenţi. Articolele gurului Tucă sunt însoţite şi ele de poză. E adevărat că nu vrea să pară nici sexy şi nici inteligent, asta poate şi pentru că i-ar fi şi greu să înşele aparenţele. E drept, mi s-ar putea replica precum în bancul cu Caracal, în care unul întreabă în tren: Aici e Caracal ?, iar celălalt răspunde: Bine că eşti tu deştept! Dar în cazul de faţă e chiar invers, caracaleanul Tucă îi priveşte pe bloggeri, ca pe nişte caracaleni, iar bloggeri îi pot răspunde: bine că eşti tu deştept! Ce este de-a dreptul stupid în atacurile acestor ziarişti, care vizează lumea blogului, este acuza generală şi superficială. Ca şi cum acest spaţiu ar fi damnat din start, prostiei şi frustrării. Asta de fapt e deja o mare prostie, care ascunde răutatea unora, ce cred că dacă au avut succes la public au şi valoare şi care-n înfumurarea lor stupidă de ziarişti tip guru pretind că doar ei sunt singurii legitimaţi în a-şi da cu părerea pe plaiurile mioritice. Pentru Tucă, bloggerii sunt doar nişte râme. Să zicem că o fi plin de râme şi de frustraţi printre bloggeri, dar măcar aceste râme nu stau în undiţa mogulului.

About The Author