Romania ca o colonie penitenciara

De foarte mult timp se tot cântă refrenul neputinţei noastre vizavi de asimilarea mentalităţilor occidentale, a valorilor şi culturilor europene. Se pomeneşte mereu de teoria formei fără fond, dar nimeni nu se întreabă de ce ne lipseşte fondul pentru acele forme. Sunt acele forme expresia fondului fiinţei noastre? Nu. Ce produce acest împrumut al unor forme ce contravin realităţii spiritului nostru? Un perpetuu complex de inferioritate care ne macină existenţa. Toată această chinuitoare neputinţă ar putea fi spulberată, dacă ne-am adânci în noi înşine conştientizându-ne graniţele firii noastre, după care să ne apucăm să trăim în legea firii noastre, abia atunci am trăi bine. Este mai mult decât evident şi asta de câteva veacuri că noi nu avem cum să repetăm modul de organizare şi trăire a vieţii occidentale. Ar fi şi absurd. Existenţa colectivă a unei naţii o repetă pe cea individuală. Aşa cum nimeni nu poate ieşi din el însuşi, nu-şi poate trăda fondul fiinţei, nici sufletul colectiv nu poate cunoaşte o mutaţie genetică. Pentru a ilustra mai sugestiv raportul Occidentului cu România am putea recurge la următorul exemplu. Doi tineri, unul este manager de firmă, iar celălalt pictor. Primul câştigă mulţi bani, are succes fiind cumva în prim planul vieţii, al doilea trăieşte mai modest, dar pasionat de munca şi talentul său. Faţă de cei doi lumea va fi mai sensibilă la omul de succes, iar tânărului pictor i se va da mai mult sau puţin direct de înţeles că este un loser. N-are bani, n-are maşini, nu-şi face vacanţele pe plaje însorite şi luxoase. În el dacă nu este suficient de puternic şi atent se poate trezi la un moment dat un complex de inferioritate ajungând să uite că este un bun pictor şi să creadă că nu e în stare să fie manager şi să facă bani. Cam în situaţia asta este România, demult timp, faţă de Occidentul cotropitor. În calea năvălirilor noului barbarism occidental noi ajungem să uităm de noi înşine, de modul nostru de-a fi în lume, unul mai degrabă tradiţional, arhaic, spiritual. Noi n-am făcut de două mii de ani nicio performanţă istorică şi n-o să facem niciodată. Dar ăsta nu este un motiv să fim complexaţi, dacii nu erau regii lumii, ei erau regii lumii lor, iar dacă un pas străin călca în lumea lor se încingea hora. Dacii s-au luptat cu Imperiul Roman, probabil că noi astăzi nu mai realizăm acest lucru, deci n-au cedat pământul cu bogăţiile subsolului numai ca să fie lăsaţi în pace. Acum e adevărat ca astăzi suntem globalizaţi şi este foarte greu să-ţi mai păstrezi entitatea în această lume despiritualizată, uniformizată prin consum. Eşti inevitabil conectat, dar ca răul să fie mai mic, măcar să nu ajungi să ai complexul de a nu putea să faci ceea ce ţi-e străin firii tale. Să ne căutăm graniţele, trecutul şi să ne conturăm personalitatea naţională, altfel vom sfârşi ghilotinaţi în propria noastră colonie penitenciară.

About The Author