Adrian Paunescu in lupta cu eternitatea dobitocilor

Gândacii de bucătărie ai lui Vântu, aflaţi în mare criză de idei şi de audienţă, au reîncălzit ciorba mascaradei anticomuniste publicând din nou o scrisoare a lui Adrian Păunescu, din 1986, către Nicolae Ceauşescu. Scrisoarea nu conţine nimic compromiţător, cum încearcă să umfle gogoaşa gândacii luptei anticomuniste, care au stat ascunşi prin beznele pivniţelor înainte de 89, ca să năvălească după 90 în cohorte de miriapozi pozând în mari anticomunişti dornici să speculeze oportunist această idee, pe care n-au servit-o nici măcar în somn, doar, doar li se va permite şi lor accesul spre cămara cu zahăr. Din păcate Adrian Păunescu nu este provocat de forţe grele, circumscrise categoriei din care face parte şi el. Sunt tot felul de neînzestraţi şi de neizbutiţi, care n-au trecut încă de Pupăza din tei şi de Greuceanu şi care prin provocări ieftine, nu fac altceva decât să îşi denunţe propria impostură. Pe lângă aceşti pekinezi, care nici în săritură nu ating genunchiul unuia dintre voievozii culturii române, trustul celui cu nume meteo-sensibil îi mai găzduieşte şi pe alde “Huzureanu,” Dinescu şi Traian Radu Ungureanu, toţi trei, servitori pe la porţile mici ale condiţiei umane. Toţi aceşti pigmei care încearcă să dea lovitura cu o pradă mare, uită faptul că singurul rău pe care-l poate face ţânţarul leului e să-l irite şi să-i provoace o smucitură a coamei leonine. Dacă stai la masă cu cel care a urcat Everestul, asta nu te face egalul lui. Ca să fii neînţeles nu trebuie să fii genial, e suficient să fii înconjurat de dobitoci, dar, atunci când mai eşti şi genial, povara e dublă.

About The Author