Muzica de inalta clasa in Cetatea Alba Carolina

Urmează un week-end muzical în Alba Iulia – prima ediţie a festivalului “Sărbătoarea Muzicii” se anunţă a fi una ce nu trebuie ratată. Avem cetatea spectaculoasă cu care ne mândrim, e timpul să o folosim şi pentru evenimente culturale. Timp de 3 zile, în perioada 11-13 mai, în piaţeta pavată din faţa Universităţii “1 Decembrie 1918″, vom avea parte de concerte de muzică rafinată, clasică şi modernă.

Carmina Burană, Cantabile – The London Quartet, Die Medlz, Vocal Tempo (Cuba), Juke Box Trio (Moscova), Filarmonica din Cluj-Napoca şi Filarmonica din Sibiu sunt doar o parte din cei care vor concerta în cadrul unui eveniment de excepţie pentru Alba Iulia şi nu numai. Programul oficial şi complet îl aveţi aici.

Fără îndoială, cel mai aşteptat moment al festivalului este concertul trupei franceze Nouvelle Vague (Noul val), celebră în întreaga lume pentru maniera de interpretare personală, în stilul bossa-nova, a unor piese cunoscute: “Don’t Go”, “Love Will Tear Us Apart”, “Dance with Me” sau “Blue Monday”.

Artiştii de la Nouvelle Vague au mai concertat până acum de 3 ori în România, de fiecare dată în Bucureşti, aşa că acum aveţi o nouă ocazie de a vizita oraşul Marii Uniri şi Cetatea Alba Carolina. Mai vreţi şi alte motive?

About The Author