Cu masina-n pielea goala

Aşa-i maşina mea acum, “în pielea goală”. Adică n-are plăcuţe de înmatriculare. Au furat plăcuţele. Seara erau la locul lor, dimineaţa nu mai erau. Am sunat la 112, a venit un echipaj, trei organe, ca să constateze.

“MAY”, cu “ygrec”?

Nu, “MAI”, cu “i”, ca la dumneavoastră pe maşină. Şi am lămurit misterul.

Apoi am fost direcţionată către Secţie, unde am completat vreo trei documente, am plâns după dictare şi-n final sunt parte civilă, parte vătămată. Iar în cazul în care se vor găsi plăcuţele, deşi mi s-a specificat că va fi greu, eu, Palconi Alexandra-Iasmina, fiica lui şi a lui, voi primi despăgubire suma categorică de 80 lei. Apoi am mai stat vreo oră prin Secţie, în aşteptarea eliberării unei dovezi scrise; o jumătate de A4, cu un paragraf mai mic decât o jumătate de foaie de A4, care atestă că.

Mi-a prins bine ora aia prin Secţie. Am povestit vrute şi nevrute cu domnul poliţist, om bun, foarte bun. Am dezbătut inclusiv cazul de agresiune sexuală de la omologii săi doljeni. Am mai dezbătut şi furtul plăcuţelor mele. TM xx MAI – mă gândesc că le-au furat pentru că erau simpatice. Chiar sunt simpatice.

Cu dovada în mână, am mers direct la mall, la Înmatriculări şi Permise de Conducere. Mare larmă pe acolo. M-am băgat în faţă, că deh, întârziasem deja prea mult la lucru şi oricum eram caz special, trimisă de la Secţie, Furturi din Auto, cu prioritate.

Ce vrei să îţi fac eu? Du-te la ghişeul 4. Aici e ghişeul 1. Aici eliberezi plăcuţe. La 4 dai comandă. Copie după: buletin, cartea maşinii, dovada – că nu ne-o trebe’ în original, şi talon. Şi copie tip după declaraţie pe propria răspundere că ai pierdut plăcuţele şi vrei altele. 20 de lei o plăcuţă, 40 lei dacă ai nevoie de două.

Am purces după indicaţiile de aur. În 15 minute am fost înapoi. La ghişeul 4.

Nu la mine. La ghişeul 3!

Care ghişeul 3 însemna măsuţa de lângă ghişeul 4, nici un metru distanţă între cei doi funcţionari, în concluzie.

Nu la mine. La ghişeul 1!

De la ghişeul 1 m-au trimis la 4, zis-am şi io, că n-aveam de lucru.

Când v-am zis eu să mergeţi la ghişeul 4?! De ce faceţi d’astea? zbiară domnul de la ghişeul 1, din capătul celălalt de sală. De ce băgaţi strâmbe? Că după aia se duc aştia şi mă raportează la şefu’! V-am zis să mergeţi să pregătiţi actele, să veniţi înapoi şi vă servesc.

Şi m-a servit, în stilul caracteristic românesc al funcţionarului de administraţie publică. Azi mă duc să-mi ridic noile plăcuţe de înmatriculare. Aceleaşi, adică, dar altele. Până atunci, mă scuz cu o bucată de hârtie de ce umblu pe drumurile patriei cu maşina-n pielea goală. Şi conduc cu un pic de adrenalină în gât, recunosc.

About The Author